Să fie primenit!

Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş şi ale toate ce-i sunt legate (comitate, judeţe, regate) are ca primă menire redescoperirea, punerea în valoare şi readucerea în atenţia şi preţuirea generală a patrimoniului cultural-literar, editorial şi publicistic al Sătmarului de dinaintea războaielor mondiale.

După care, SAVO îşi propune încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare şi a activităţii de cercetare puse în serviciul revalorizării mai vechilor scrieri privitoare la Sătmar, atât printre rândurile membrilor săi, cât şi în cele ale publicului larg.

marți, 26 noiembrie 2013

        Joi, 28 noiembrie a.c. (printre acordurile Concertului filarmonic festiv dedicat Zilei noastre naționale), în foaierul filarmonicii sătmărene,  Asociația SAVOScrieri ale vechiului oraș (Sătmar) – mai dă drumul unei manifestări expoziționale. După cum îi arată și denumirea, umează să se ocupe cu așa-numita Societate Filarmonică Sătmăreană și, desigur, cu cei care, în primele decenii ale secolului (care nu se lasă) trecut au pus arcușul, bagheta și cheta la instituționalizarea filarmonicii sătmărene. De data aceasta nu ne-am făcut afiș, în schimb, ne-am făcut un ad hoc ghid de expoziție. Acesta beneficiază și de o copertă... iacăt-o! O mare bucurie vom avea într-a ne întâlni la fața locului. La 18:30 ar fi să fie...


joi, 7 noiembrie 2013




















Vă rugăm să vă considerați așteptați! Try boon!

miercuri, 6 noiembrie 2013
















Intenționând să postez afișul și invitația manifestării expoziționale aflate în imediată pregătire («ASTRA'N SĂTMAR»), am băgat de seamă că de la vernisajul «HAI BĂIEȚII!»-lor (ca să mă exprim așa) nu v-am înfățișat chiar nimic. Greșeală mare, pe care am încercat să o îndrept prin a vi le arăta pe cele de mai sus.