Să fie primenit!

Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş şi ale toate ce-i sunt legate (comitate, judeţe, regate) are ca primă menire redescoperirea, punerea în valoare şi readucerea în atenţia şi preţuirea generală a patrimoniului cultural-literar, editorial şi publicistic al Sătmarului de dinaintea războaielor mondiale.

După care, SAVO îşi propune încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare şi a activităţii de cercetare puse în serviciul revalorizării mai vechilor scrieri privitoare la Sătmar, atât printre rândurile membrilor săi, cât şi în cele ale publicului larg.

sâmbătă, 30 decembrie 2017


           Dată fiind data, ceva mai puţintel de două zile până la intrarea în noul an – înaintea căreia se cuvine să se tragă nu numai un covor roşu, ci şi aptă linie dreaptă, ne-am gândit că nu ar fi lipsit chiar de orice interes să dăm un pic de scriere (nu chiar descriere) şi arătare ale celor pe care le-am pricinuit de când nu ne-am mai întâlnit.
Astfel, am iniţiat şi –  cel puţin prin prezentarea şi distribuirea câtorva zeci de exemplare a câte unei ediţii ad hoc tematice a publicaţiei noastre, SIGNET – am participat la trei evenimente cultural-literare organizate şi găzduite de Biblioteca Judeţeană Satu Mare, după cum urmează:
– „In memoriam Anna Molnár- Hegedűs“, publicistă sătmăreană (1897- 1979), supravieţuitoare a Şoahului, autoarea volumului memorial „«MIÉRT? – Egy deportált nő élményei a sárga csillagtól a vörös csillagig» (în traducerea noastră, şi: «DE CE? – De la steaua galbenă până la steaua roşie – trăirile unei femei deportate»), a cărui ediţie princeps a apărut în cursul anului 1946, la Tipografia „Mureşul“ Arad,  în editura arădeană ME-TA; (2 august 2017).
– „Primul zbor spre  albastrul cerului“, dedicat împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea, la 8 septembrie 1937, a  aeroportului civil sătmărean; (11 septembrie 2017). şi
– „Cu Vasile Lucaciu, spre Unirea cea Mare“, consacrat părintelui dr. Vasile Lucaciu. (27 noiembrie 2017).