Să fie primenit!

Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş şi ale toate ce-i sunt legate (comitate, judeţe, regate) are ca primă menire redescoperirea, punerea în valoare şi readucerea în atenţia şi preţuirea generală a patrimoniului cultural-literar, editorial şi publicistic al Sătmarului de dinaintea războaielor mondiale.

După care, SAVO îşi propune încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare şi a activităţii de cercetare puse în serviciul revalorizării mai vechilor scrieri privitoare la Sătmar, atât printre rândurile membrilor săi, cât şi în cele ale publicului larg.

duminică, 24 octombrie 2010








































22 octombrie 2010
La deschiderea oficială a evenimentului expozițional „În numele adevărului, îmi cer scuze cu anticipație.“, dedicată memoriei publicistului și omului politic sătmărean dr. Viorel Sălăgean.
Realizată de Asociația S.A.V.O. Scrieri ale vechiului oraș, cu sprijinul societăților comerciale sătmărene ARTISTIC DESIGNE SRL și DIGITAL PREST SRL, expoziția s-a constituit ca parte a ansamblului de manifestări „Evocare Viorel Sălăgean“, al cărui punct culminant a fost ceremonia religioasă de dezvelire a bustului ilustrului fiu al județului Sau Mare.