Sunteți așteptați la manifestarea expozițională
„Biserica greco-catolică «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril» din Satu Mare»
– 75 de ani de la sfințire (1937-2012)“, 
instalată chiar în incinta bisericii sărbătorite (Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918 nr. 4) 

Manifestarea expozițională
„Dr. Vasile LUCACIU – Odoreu (Cottul Sătmarului) – 2 septembrie 1912»
Duminică, 2 septembrie 2012,
la intrarea Catedralei române unite «Sf. Arhangheli Mihail și Gavril» din Satu Mare.

Astăzi – sărbătorind prin muncă – microexpoziția «Careii-s mari și mândri tari! / Nagykároly oly szép! / Grosskaroldies but goldies!» s-a instalat.

Mâine, la ora 12:00, în «Sala Cavalerilor» din Castelul Károly (Carei), deschiderea oficială. 

Vă rugăm să vă considerați invitați, așteptați și acceptați!

Try boon!

SHALOM!

ZIUA COMEMORĂRII MARTIRILOR, organizată de Comunitatea Evreilor Satu Mare, duminică, în 3 iunie 2012, a avut ca manifestare conexă evenimentul expozițional SHALOM!, realizat de Asociația SAVO – Scrieri ale vechiului oraș.

Printre exponate:

– imagine antebelică a sinagogii Status-quo-ante;

– harta ghetoului din Satu Mare (1944);

– Harta Ardealului de Nord (în ebraică);

– prima pagină a cotidianului sătmărean Szabad Élet („Viață liberă“), cu articolul A zsidóság gyásznapja („Ziua de doliu a evreimii“);

– reproducerile mărite ale timbrelor „Pentru deportați Satu Mare 1945/A deportáltakért Szatmárnémeti 1945“, cu valorile nominale de 100 și 200 lei;

– imagine postbelică a sinagogii Status-quo-ante (demolată în anul 1965);

– scrisoarea unui deportat sătmărean; și

– imaginea lui Klein Albert-Élu la intrarea în Yizkor (Memorialul martirilor evrei).

 

              

Ceva mai încoace, ceva mai mai încolo,

de-ntâi iunie, cu alte cuvinte,

SIGNET 3 și-a făcut apariția!

Vă rugăm să vă considerați invitați!

A apărut SIGNET 2 – februarie 2012!

Irinel VIȘAN

Magda și sensul vieții

(fragment)

Fata intră, ezitând puţin, de parcă ar fi vrut să dea de înţeles că respectă boala femeii ştiind că într-un dormitor nu se dă năvală ca într-o gară. Doamna Teodorescu era întinsă pe pat, cu degetele împletite deasupra plăpumii, gest pe care Magda îl asocia de obicei c-un fel de pace interioară, dar în care vedea acum mai degrabă resemnare. Femeia păru puţin mirată s-o vadă, însă îi zâmbi încurajator, aşa că Magda mai înaintă cu vreo doi paşi.

– Doar vroiam să vă întreb cum vă simţiţi şi dacă aveţi nevoie de ceva? Poate doriţi să vă cumpăr nişte pâine sau lapte, poate vreţi să vă fac un ceai!...

– Nu, maică, mulţumesc. N-am nevoie de nimic. Dar tu ce mai faci? Nu mergi în oraş?

– Ba da, o să merg, spuse fata, dar nu se grăbi să plece, hotărând să mai stea vreo zece minute cu femeia şi să-i ţină de urât.

Doamna Teodorescu îşi ridică puţin capul, sprijinindu-se în cotul stâng, şi o privi cu bunăvoinţă. Un zâmbet îi încreţi ridurile din jurul ochilor.

– Eşti o fată bună. Cred că părinţii tăi sunt mândri de tine.

– Nu, nu sunt chiar aşa de bună! Câteodată pot fi destul de răutăcioasă. Şi să ştiţi că uneori mă mai cert şi cu ei destul de urât. E drept, în ultima vreme, din ce în ce mai puţin, pentru că ajung destul de rar pe acasă.

– Dar ţi-e dor de părinţi, nu?

– Îhî, făcu Magda, fără să ezite.

Apoi se gândi la casă, la părinţi şi simţi un dor ne-definit în coşul pieptului. Alungă senzaţia şi, căutând să-şi ocupe mintea cu altceva, privi în jur. Mai fusese pe acolo în treacăt şi totul părea neschimbat. Parcă şi praful ocolea camera aceea. Totul era vechi şi curat, iar chestia aceasta era într-un fel liniști-toare. Privi covorul, obosit de ani, cu franjurii pieptănaţi disciplinat, şi-i veni să zâmbească, ima-ginându-şi câţi papuci târşâiţi şi câte tălpi desculţe îndurase.

Locuia de vreo jumătate de an în gazdă la doamna Teodorescu şi se obişnuise încet-încet şi cu oraşul, şi cu noul loc de muncă, şi cu ideea că trebuie să stea cu o persoană străină în casă. De fapt nici nu era atât de rău, pentru că gazda n-o bătea la cap atunci când ajungea târziu acasă, n-o stresa prea mult cu problemele ei şi nici nu-i cotrobăia prin haine, aşa cum auzise că se mai întâmplă în alte cazuri. E drept că uneori îi mai făcea observaţii pentru c-a stat prea mult la duş sau c-a ţinut noaptea ore şi în şir lumina aprinsă. Toate astea costau, iar pensia era atât de mică.

(urmarea în SIGNET^® UNU – decembrie 2011)
–––

Iosif SĂVIAN

IMPAS

Mult, puţin, pur, imperfect

senzaţional, fără efect,

gol-goluţ, ne-nsemnat, poate plin,

împlinit, în impas, în declin,

negru pe alb, aşadar cenuşiu

când pictez ce aş vrea şi nu ştiu

să mă văd în oglindă mirat,

prea curat, colorat, nespălat,

luminat, dintr-o parte umbrit

pe poteci, în păduri rătăcit

cum să ies să mă văd unde sunt

din desişul ascuns şi cărunt

pe frunziş răvăşiţi, disperaţi

întâlnind paşi pierduţi, căutaţi

dinspre nord, dinspre sud fără rost

neştiind dacă sunt, dacă-am fost...

(Iosif SĂVIAN în SIGNET^® UNU – decembrie 2011)