SAVO: ianuarie 2012

Irinel VIȘAN

Magda și sensul vieții

(fragment)

Fata intră, ezitând puţin, de parcă ar fi vrut să dea de înţeles că respectă boala femeii ştiind că într-un dormitor nu se dă năvală ca într-o gară. Doamna Teodorescu era întinsă pe pat, cu degetele împletite deasupra plăpumii, gest pe care Magda îl asocia de obicei c-un fel de pace interioară, dar în care vedea acum mai degrabă resemnare. Femeia păru puţin mirată s-o vadă, însă îi zâmbi încurajator, aşa că Magda mai înaintă cu vreo doi paşi.

– Doar vroiam să vă întreb cum vă simţiţi şi dacă aveţi nevoie de ceva? Poate doriţi să vă cumpăr nişte pâine sau lapte, poate vreţi să vă fac un ceai!...

– Nu, maică, mulţumesc. N-am nevoie de nimic. Dar tu ce mai faci? Nu mergi în oraş?

– Ba da, o să merg, spuse fata, dar nu se grăbi să plece, hotărând să mai stea vreo zece minute cu femeia şi să-i ţină de urât.

Doamna Teodorescu îşi ridică puţin capul, sprijinindu-se în cotul stâng, şi o privi cu bunăvoinţă. Un zâmbet îi încreţi ridurile din jurul ochilor.

– Eşti o fată bună. Cred că părinţii tăi sunt mândri de tine.

– Nu, nu sunt chiar aşa de bună! Câteodată pot fi destul de răutăcioasă. Şi să ştiţi că uneori mă mai cert şi cu ei destul de urât. E drept, în ultima vreme, din ce în ce mai puţin, pentru că ajung destul de rar pe acasă.

– Dar ţi-e dor de părinţi, nu?

– Îhî, făcu Magda, fără să ezite.

Apoi se gândi la casă, la părinţi şi simţi un dor ne-definit în coşul pieptului. Alungă senzaţia şi, căutând să-şi ocupe mintea cu altceva, privi în jur. Mai fusese pe acolo în treacăt şi totul părea neschimbat. Parcă şi praful ocolea camera aceea. Totul era vechi şi curat, iar chestia aceasta era într-un fel liniști-toare. Privi covorul, obosit de ani, cu franjurii pieptănaţi disciplinat, şi-i veni să zâmbească, ima-ginându-şi câţi papuci târşâiţi şi câte tălpi desculţe îndurase.

Locuia de vreo jumătate de an în gazdă la doamna Teodorescu şi se obişnuise încet-încet şi cu oraşul, şi cu noul loc de muncă, şi cu ideea că trebuie să stea cu o persoană străină în casă. De fapt nici nu era atât de rău, pentru că gazda n-o bătea la cap atunci când ajungea târziu acasă, n-o stresa prea mult cu problemele ei şi nici nu-i cotrobăia prin haine, aşa cum auzise că se mai întâmplă în alte cazuri. E drept că uneori îi mai făcea observaţii pentru c-a stat prea mult la duş sau c-a ţinut noaptea ore şi în şir lumina aprinsă. Toate astea costau, iar pensia era atât de mică.

(urmarea în SIGNET^® UNU – decembrie 2011)
–––