Să fie primenit!

Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş şi ale toate ce-i sunt legate (comitate, judeţe, regate) are ca primă menire redescoperirea, punerea în valoare şi readucerea în atenţia şi preţuirea generală a patrimoniului cultural-literar, editorial şi publicistic al Sătmarului de dinaintea războaielor mondiale.

După care, SAVO îşi propune încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare şi a activităţii de cercetare puse în serviciul revalorizării mai vechilor scrieri privitoare la Sătmar, atât printre rândurile membrilor săi, cât şi în cele ale publicului larg.

miercuri, 10 martie 2021


     
       

Biblioteca Județeană Satu Mare și Asociația S.A.V.O. – Scrieri ale vechiului oraș organizează vitrina de carte „Medalion Petre Dulfu“ pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la nașterea scriitorului, dascălului și traducătorului omagiat.

Prin amabilitatea ing. Ovidiu-Emilian Mica, președintele Asociației SAVO, în cadrul expunerii găzduite de Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr“ sunt prezentate o serie de șase cărți, publicate în perioada interbelică, ce vor atrage atenția bibliofililor. Amintim aici „Din isprăvile lui Păcală“; „Păcală argat. Comedie poporană, cu cântece, în 4 acte“; „Ion Săracul și alte povești“; „Faptă și răsplată“; „Legenda Țiganilor“ și traducerea în versuri a piesei lui Euripide – „Ifigenia în Taurida“.

În completarea celor amintite, sunt expuse o parte din reeditările mai recente ale scrierilor lui Petre Dulfu, deținute de Biblioteca Județeană Satu Mare în colecțiile de bază, însoțite de referințe critice și biografice cu privire la viața și activitatea sa literară și didactică.





vineri, 5 februarie 2021

r

Pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale a anului 2021 și a nașterii poetului nostru național, în însoțirea reproducerii – din «Ediție omagială a municipiului București / cu ocazia împlinirii a cinci decenii dela moartea poetului / 1889 - 1939, iunie 15» –, a binecunoscutelor «Doină» și «Glossa», precum și a remarcabilei realizări portretistice datorate lui Camil Ressu, pliantul nostru ad hoc este susținut de reproducerea a două traduceri în maghiară și a altor două creații ilustrative ale operei eminesciene, de asemenea, ale lui Camil Ressu.

Traducerile – aparținând poetului sătmărean Dsida Jenő (1901-1937), apreciat a fi cel mai bun traducător al lui Mihail Eminescu –, reproduse din volumul biling «Eminescu – Válogatott versei» (Eminescu – Poezii alese), apărut cu prilejul aniversării centenare a nașterii poetului, sunt ale creațiilor poetice: Glossa («Glossza») și Cu mâne zilele-ți adaogi... («A tegnapokkal fogy az élet»).  

Cu precădere, demersul nostru editorial a fost distribuit – la 15 ianuarie, desigur –, în contextul celebrării aniversare de la bustul sătmărean al poetului național.


                                    

       



sâmbătă, 23 ianuarie 2021

... de prin februarie 2020...

Majoritatea covârșitoare a întreprinderilor expoziționale și publicistic-editoriale preconizate să le desfășurăm în cursul abia petrecutului an 2020 ar fi fost consacrate memoriei preotului român unit Constantin Lucaciu (1860 - 1920) – fratele mult prea binecunoscutului părinte dr. Vasile Lucaciu (1852 - 1922) –, nu numai pentru că ar fi trecut la cele veșnice, în urmă cu o sută de ani, chiar în Satu Mare, ci pentru că anumite evenimente ale biografiei sale și unele reușite ale activității religioase și administrativ-politice desfășurate deloc nu s-ar fi cuvenit să fie, și pe mai departe, unei nerecunoscătoare și iresponsabile treceri cu vederea date.

În atât de stimulativul context ce ni l-am propus, primul demers l-a constituit reeditarea volumului «Biserica Școala și Armata / Factorii vieței naționale și de stat – Studiu comparativ între România liberă și țările române subjugate.», a cărui ediție princeps – o veritabilă raritate bibliografică! –, a apărut în urmă cu mai bine de o sută de ani, în 1915, în București.

Spre bucuria noastră, noua carte, cu deosebită îngrijire și remarcabilă operativitate executată de către «Tipografia Surorilor Lauretane» din Baia Mare, a apărut încă înainte de generalizarea severă a măsurilor profilactice și restrictive impuse de Pandemia de COVID-19, astfel, chiar dacă nu am mai avut posibilitatea de a-i organiza necesara prezentare argumentată și comentată, în decursul lunilor ce au urmat am încercat să-i facem apariția cât cunoscută, oferind-o mai multor zeci de sătmăreni, precum și câtorva clujeni și bucureșteni, apreciați a fi interesați, și punând-o – de asemenea, gratuit – la dispoziția unor instituții cultural-istorice și de învățământ.


vineri, 24 ianuarie 2020


Pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale: 
– reproducând din « Ediție omagială a municipiului București / 
cu ocazia împlinirii a cinci decenii dela moartea poetului / 1889 – 1939, iunie 15 » –,


pliant distribuit în contextul celebrării aniversare de la bustul sătmărean al poetului național;


            – de asemenea, încă un demers editorial – realizat prin preluarea unor creații poetice și ilustrativ-grafice din primele numere ale publicației LUCEAFĂRUL, a liceului MIHAI EMINESCU din Satu Mare –,


promovat de Liga Pensionarilor UNIREA din Satu Mare, oferit participanților la reuniunea ad-hoc pe care au organizat-o la 15 Ianuarie 2020. 
  
                                                                                  – – –


Ziua Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859 – a determinat, prin reproducerea unor imagini și texte apreciate a fi deosebit de relevante, între cari, chiar și unul de mare interes pentru sătmăreni, din lucrările intitulate: «Unirea Principatelor Române – 1859», «Istoria Romîniei – vol. IV » și «Din trecutul Sătmarului» (având ca autor pe Ștefan Mărcuș – advocat, artist), precum și din «Revista Tinerimea Română» (Th. D. Speranția și Gh. Vlădescu-Răcoasa), editarea unui pliant, care, de asemenea, a fost promovat de Liga Pensionarilor UNIREA din Satu Mare.







vineri, 13 decembrie 2019



În încercarea de a ne alătura celor întreprinse reamintirii activității și luptei părintelui dr Vasile Lucaciu, care, în ziua de 28 noiembrie a anului 1922 a trecut la Domnul, am redactat și editat un demers publicistic fotodocumentar, căruia, pentru a nu i se afecta imaginea reprodusă pe prima copertă, expres nu i s-a dat titlu. Precizăm că, din aparițiile editoriale periodice interbelice la care până nu demult nu am avut acces, am găsit cu cale să reproducem textele:
– «Dr. Vasile Lucaciu. Un fragment din viața eroului național.» de I. Costin, preot;
– «Spicuiri din discursul părintelui dr. Vasile Lucaciu, cu ocazia instalării în scaunul parohial al Satului-Mare la 24 Aprilie 1921.»  
– «Părintele dr. Vasile Lucaciu.» de general A. Butunoiu.


În afară de distriburea ocazională, care continuă chiar și în aceste zile, pentru ca să ajungă sub privirile interesate ale cât mai multor avizați, publicația a fost oferită mai multor participanți la trei manifestări publice de evidentă atractivitate literar-culturală sătmăreană, și anume:
– lansarea celui mai recent roman al lui Dan-Marius Cosma, în 25 noiembrie 2019, la Biblioteca Județeană Satu Mare;
– prezentarea volumelor: Contribuții la istoria învățământului sătmărean, de la începuturi până în 1940” (autor: prof. dr. Ioan Viman) și O istorie a învățământului sătmărean postbelic (autori: prof. Radu David și prof. Daniela Govor), în 26 noiembrie a.c., la Muzeul Județean Satu Mare; și
– lansarea monografiei dedicate semicentenarului revistei școlare MUGURI, în 12 decembrie a.c., la Colegiului Național „Ioan Slavici“ din Satu Mare. 


vineri, 18 octombrie 2019




La jumătatea lunii septembrie a apărut și al doilea număr, din acest an, al publicației noastre, și anume: SIGNET XXII, care, dat fiind că este consacrat primelor două decenii de existență și prodigioasă activitate a Colegiului Național „Mihai Eminescu“ din Satu Mare,  mai punctual nici nu avea cum să fie.
Mai mult însă, răspunzând prompt interesului și solicitării concrete manifestate de către conducerea amintitei prestigioase unități de învățământ, ne-am învrednicit să edităm și să mijlocim tipărirea (spre lauda noastră, tocmai în Sătmar!) și a unei versiuni ad-hoc, deosebită, în principal, datorită semicopertelor, cărora, chiar dacă le-am păstrat croiala, le-am reconsiderat înfățișarea și conținutul.
Cu precizarea că, in extenso, SIGNET XXII este de aflat și pe contul Facebook Signet Savo, vă dorim o cât mai plăcută lectură.



sâmbătă, 12 octombrie 2019



Reamintindu-ne de Ady Endre

         În derularea manifestărilor comemorative ale trecerii la cele veșnice a marelui poet maghiar Ady Endre (1877 - 1919), în organizarea cărora un rol determinant l-a avut Biblioteca Județeană Satu Mare, s-a implicat și Asociația S.A.V.O.Scrieri ale vechiului oraș.
Astfel:
l la 28 ianuarie 2019, în cadrul evenimentului de la sediul bibliotecii sătmărene, președintele ei, Ovidiu Mica; a avut o scurtă intervenție pe marginea prezentării filadei „Tălmăciri din lirica lui Ady“ – apărută în anul 1945, având ca autor pe Costa Carei –, 





din care mai multe exemplare (în copie realizată prin grija Asociației), însoțite de un pliant bilingv, româno/maghiar, intitulat „Dénes Sándor – Poezia inedită a lui Ady Endre“/ „Ady Endre kiadatlan verse – irta: Dénes Sándor“,  au fost oferite celor de față; și



         l la 1 octombrie a.c., întrunirea de la Casa memorială „Ady Endre“, din localitatea care, și ea, cu cinste poartă același reputat nume, participanților, în rândul cărora s-au distins mai mulți scriitori maghiari și români din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș și Satu Mare, de asemenea, le-au fost oferite articolele editoriale anterior menționate.